Fiecare copil este unic și excepțional în felul său. Acesta urmează o călătorie individuală în construirea propriei identități și merită să fie privit ca o entitate cu propriile modalități de gândire și propriile moduri de a fi. La fel ca adulții, copiii își construiesc o realitate personală prin intermediul relațiilor, interacțiunilor și experiențelor lor de viață.
Deși nu putem prezice cum fiecare copil își va construi realitatea personală, cercetările au arătat că există un consens puternic asupra faptului că aceștia vor progresa secvențial prin etapele de dezvoltare.
În primul rând, haideți să abordăm o întrebare frecventă în ceea ce privește dezvoltarea copiilor: "Este normal?" „Este normal ca fiul meu sa tipe atunci când nu ii cumpăr ceea ce dorește?”, „Este normal ca fiicei mele sa ii fie teama de întuneric?”
Este normal ca in calitate de parinti sa va preocupe dezvoltarea copilului dumneavoastra si sa va doriti ca acesta sa progreseze într-un ritm bun.
Nu numai că cultura occidentală subliniază importanța de a fi normal, dar și domeniul sănătății mentale depune eforturi considerabile pentru a identifica ceea ce este "anormal" sau ce se poate diagnostica drept o tulburare. Ca psiholog, sunt conștienta de limitările cuvântului "normal", adesea ferindu-ma să ofer un răspunsla această întrebare ci mai degraba depun eforturi pentru a investiga daca acel comportament considerat anormal este modul copilului de a răspunde la un eveniment anormal, în funcție de dezvoltarea copilului.
Există, de asemenea, copii care se confruntă cu întârzieri semnificative în dezvoltare. În aceste cazuri, cunoașterea profundă a etapelor normale de dezvoltare poate ajuta la orientarea intervențiilor viitoare pentru o recuperare adecvată.
De ce unii copii se dezvolta cu întârziere?
Dezvoltarea copilului este un proces complex și dinamic, influențat de o varietate de factori. Acești factori pot să sprijine dezvoltarea sănătoasă a copilului sau, dimpotrivă, să o împiedice.
Pe lângă cauzele organice ale întârzierii cognitive la copii, de exemplu, malformațiile cerebrale congenitale, traumatismele cerebrale, bolile genetice, deficiențele nutriționale, afecțiunile neurologice și sindroamele, cercetările aduc in discuție si alți factori de mediu si sociali care contribuie o întârziere in dezvoltare.
Copiii se dezvoltă cel mai bine într-un mediu in care se simt in siguranță din punct de vedere fizic si emoțional.
Sărăcia și lipsa accesului la resursele de bază pot avea un impact semnificativ asupra dezvoltării fizice și cognitive a copilului. Lipsa hranei adecvate, a îngrijirii medicale și a unui mediu sigur poate duce la întârzieri în dezvoltare și probleme de sănătate. Conform raportului Organizației Mondiale a Sănătății din 2020 (OMS, 2020), malnutriția în timpul primilor ani de viață poate duce la întârzieri în creșterea fizică și în dezvoltarea creierului. Sugarilor care nu li se oferă hrană, adăpost și cel puțin o relație minimă de îngrijire, vor avea de suferit din punct de vedere cognitiv și fizic, fiindu-le afectata activitatea cerebrală si creșterea fizică.
De asemenea, abuzul fizic și emoțional sau neglijarea încetinește procesul de dezvoltare, concentrându-i pe copii asupra obținerii a ceea ce este necesar pentru supraviețuire. Conform studiului realizat de Anderson în 2017 (Anderson, 2017), copiii supuși abuzului fizic sau emoțional au prezentat un risc crescut de dezvoltare a tulburărilor de sănătate mentală.
Evenimente traumatice sau stresante în viața copilului, cum ar fi separarea de părinți sau abuzul, pot avea un impact profund asupra dezvoltării sale emoționale și comportamentale. Conform cercetării realizate de Johnson în 2015 (Johnson, 2015), copiii expuși la conflicte interparentale frecvente au prezentat niveluri mai ridicate de anxietate și depresie în timpul copilăriei și adolescenței.
Astfel, dacă hrana este limitată sau siguranța fizică este amenințată, mulți copii își vor menține intr-un mod rigid înțelegerea actuală a lumii și adesea nu vor reuși să-și extindă modurile de gândire sau să asimileze informații noi. Atunci când copiii se simt nesiguri emoțional în timpul exprimării noilor abilități cognitive, își vor limita exprimarea și utilizarea acestor abilități.
Mai mult, dacă adulții responsabili răspund în mod dăunător sau negativ inițiativei unui copil, experiențele repetate de eșec ale acestuia vor descuraja orice încercare ulterioară.
Copiii au nevoie de stimulare cognitivă, socială și emoțională adecvată încă din primele zile de viață, au nevoie de atenție, protecție, iubire necondiționată și siguranță din partea părinților. Astfel, atunci când copiii sunt hrăniți și fizic și emoțional, noile informații sau experiențe sunt văzute ca oportunități de interacțiune sau explorare și vor stimula creșterea ulterioară.
Cum gestionăm dorința noastră de a avea un copil supradotat?
Este esențial să înțelegem că dezvoltarea nu se desfășoară ca o cursă sprint. Chiar dacă secvențele etapelor de dezvoltare sunt relativ previzibile, ritmul în care fiecare copil le parcurge poate varia. Copiii își croiesc propriul drum, progresând în funcție de abilitățile lor. Pe măsură ce corpul și abilitățile fizice ale unui copil se dezvoltă, înțelegerea sa cognitivă devine mai abstractă, iar complexitatea emoțională crește.
În cultura contemporană, suntem adesea înclinați să admirăm copiii care par a avea o dezvoltare accelerată. Cu toate acestea, este important să fim atenți la expunerea copiilor la cerințe inadecvate pentru nivelul lor de dezvoltare. Acest lucru poate include sarcini academice sau sociale nepotrivite pentru vârsta lor. De exemplu, un copil de 4 ani poate fi presat să scrie cuvinte specifice, ceea ce poate depăși nivelul său de dezvoltare. Totodată, copiii cu vârsta între 8 și 10 ani, care au abilități și cunoștințe în mediul social, pot fi pus în situații în care trebuie să facă față impactului emoțional al interacțiunilor pe platformele de socializare.
Deși copilul poate produce cu succes rezultatul dorit, așteptarea ca el va face acest lucru in mod constant poate crește anxietatea copilului dacă sarcina este impusă înainte ca acesta să fie pregătit din punct de vedere al etapelor de dezvoltare.
Astfel, un aspect important de reținut este faptul ca impunerea copiilor să obțină rezultate care depășesc capacitatea lor de dezvoltare va consecințe negative asupra conceptului lor de sine și asupra bunăstării emoționale generale.
Iată câteva repere ale dezvoltării:
Conform teoriei lui Piaget, copiii sunt activi în construirea propriei lor înțelegeri a lumii prin interacțiunea cu mediul înconjurător. Ei își organizează gândurile și găsesc modalități de adaptare când se confruntă cu situații și informații noi. Astfel:
Până la vârsta de 2 ani, un copil dobândește abilitatea de a explora obiectele prin simțuri pentru a obține informații despre lumea înconjurătoare.
Între vârsta de 2 și 7 ani, copiii dezvoltă abilitatea de a reprezenta obiectele prin simboluri, inclusiv limbajul, și manifestă o dorință crescută de a se juca.
Între vârsta de 7 și 11 ani, abilitatea de a manipula simboluri și idei se dezvoltă, iar copiii dobândesc moduri concrete de gândire
După vârsta de 11 ani, abilitățile de raționament abstract și conceptualizare se dezvoltă, împreună cu conștientizarea și înțelegerea emoțiilor complexe.
Conform lui Erickson, identitatea sau personalitatea unei persoane este creată de-a lungul tuturor etapelor de dezvoltare și nu este fixată într-o singură perioadă. În fiecare etapă, există o provocare psihosocială sau emoțională specifică pe care copilul trebuie să o întâmpine, fiecare etapă bazandu-se pe rezolvarea crizei care a avut loc în etapa anterioară.
Astfel, acesta identifica urmatoarele stadii de dezvoltare a identității psihosociale:
1 an: Stadiul: Încredere vs. neîncredere.
Bebelușul învață să aibă sau nu încredere în mediul înconjurător, în principal prin relația cu îngrijitorul principal. Pe măsură ce sunt îndeplinite nevoile de bază de îngrijire, încrederea se dezvoltă. Rezultatul: Dezvoltarea speranței
1-3 ani; stadiu: Autonomie vs. rușine și îndoială
Copilul mic dobândește control asupra propriei persoane și o senzație de separare față de îngrijitori. Rezultatul: Dezvoltarea voinței
3-5 ani; stadiu: Inițiativă vs. vinovăție;
Copilul inițiază acțiuni în numele acțiunii în sine: simte nevoia să încerce, dar nu să realizeze. Rezultatul: Dezvoltarea unui simț al scopului
6-12 ani; stadiu: Industrie vs. inferioritate;
Copilul are nevoie să stăpânească activitățile: să demonstreze competență. Rezultatul: Dezvoltarea unui simt al competenței
Stanley Greenspan a construit dezvoltarea emoțională pe baza teoriilor lui Erikson și Piaget, însă a adus propriile contribuții prin cercetările sale care au subliniat importanța vieții emoționale a copiilor în procesul de maturizare (Greenspan, 1993, 1997).
Conform teoriei lui Stanley Greenspan privind dezvoltarea emoțională, acesta integrează mai multe aspecte, incluzând maturizarea fizică, tiparele cognitive, interacțiunile sociale și comunicarea, precum și înțelegerea emoțională. El identifică patru etape fundamentale prin care toți copiii trebuie să treacă în procesul lor de dezvoltare: autoreglarea, relațiile, realitatea și fantezia, precum și comunicarea. Conform celor patru etape:
1. Copiii între 0 și 5 ani ar trebui sa poată:
să fie liniștiti
să fie atenți
să isi dezvolte un control al impulsurilor
să se raporteze cu caldura la părinți și adulți
să participe și sa se bucure de jocurile de fantezie
să poată distinge între imaginație și realitate
să demonstreze dorințe și intenții prin gesturi
să răspundă intuitiv la gesturile altora
să comunice două sau mai multe cuvinte în același timp
2. Copiii între 5 și 7 ani ar trebui sa poată:
să îndeplinească funcții de îngrijire și auto-reglare (de exemplu, liniștire, concentrare) cu suport minim
să se bucure și sa se simtă în siguranță în relația cu părinții
să fie capabili să manifeste interes față de părinți sau colegi
să se joace independent de părinți
să isi afirme voința în relație cu cei de-o seama
să încerce să îndeplinească așteptările pe care ceilalți le au de la ei
să învețe să facă față frustrării generate de realitate
să permită coexistența fricilor și a îngrijorărilor cu așteptările
să înțeleagă limitele realității
3. Copiii între 8 și 10 ani ar trebui:
să aibă capacitatea de a se concentra pentru perioade mai lungi de timp
să îndeplinească majoritatea activităților de auto-îngrijire fără ajutor
să participe pe deplin în grupurile de colegi și sa fie conștienți de rolul lor în grup
să fie preocupați de prietenii și de menținea relației de îngrijire cu părinții
să se bucure de fantezie, dar sa respecte regulile
să iei organizeze ideile în comunicare
să prioritizeze emoțiile și sa le grupeze în categorii
să se confrunte cu competiția și dezamăgirea fără a evita sau reacționa excesiv
4. Copiii între 11 și 12 ani ar trebui:
să aibă capacitatea de a se concentra pentru perioade lungi de timp
să îndeplinească toate activitățile de auto-îngrijire fără ajutor
să aibă unul sau câțiva prieteni apropiați
să fie mai puțin dependenți de poziția în grup
să manifeste interes față de părinți sau adulți ca modele, dar sa isi stabilească independența față de ei
să se bucure de visare cu ochii deschiși
să fie capabili să înțeleagă și să utilizeze regulile într-un mod flexibil
să observe și sa evalueze comunicarea interpersonală
să înțeleagă și sa empatizeze cu ceilalți
să mențină și comunice două sentimente opuse
Mi-as dori ca fiecare parinte să inteleaga faptul ca fiecare copil crește în ritmul său, pe propria sa cale individualizată si sa reuseasca sa isi vadă fiecare copil ca fiind unic și valoros. Este crucial ca părinții să dezvolte o înțelegere profundă a copiilor lor, ținând cont de vârsta lor cronologică și de nivelul lor de dezvoltare.
Stabilirea așteptărilor realiste pentru fiecare copil și evitarea presiunii de a accelera dezvoltarea lor sunt esențiale pentru a le oferi o copilărie sănătoasă.
Simti ca este posibil sa existe o întârziere în dezvoltarea copilului tău? Te astept la o evaluare: 0743682072.
Bibliografie:
Anderson, J. K. (2017). Trauma and child development: A review. Trauma, Violence, & Abuse, 18(5), 562-573.
Johnson, R. L. (2015). Parental conflict and child development. Annual Review of Psychology, 66, 581-606.
Organizația Mondială a Sănătății (2020). Malnutriția în primii ani de viață și impactul asupra sănătății și dezvoltării copiilor. Raportul OMS, 2020.
Ray, D. C. (2015). A therapist’s Guide to Child Development: The extraordinarily normal years. Routledge.
Smith, A. B., Johnson, C. D., & Williams, E. F. (2018). The impact of poverty on child development. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 59(4), 454-472.
Comments